filme online filme filme online hd filme noi
Obiective turistice – Pagina 2 – Vino la Ocnele Mari
http://www.inforegio.ro/ro/ www.fonduri-ue.ro http://www.guv.ro/ http://www.mdrap.ro/ sigla primaria ocnele mari www.fonduri-ue.ro

Ocnele Mari, centru de ceramică al antichităţii unde se producea Terra Sigillata

Când spui ceramică la Vâlcea, evident, toată lumea se gândeşte la Horezu. Sau, prin extensie, la Lungeşti. Aşa a rămas cunoscut în mentalul de azi, că judeţul nostru numără doar 2-3 zone de olărit.

Nu este chiar aşa, judeţul Vâlcea, în ansamblu, a fost un centru de olărit. De la Bălceşti, Zătreni, Horezu, Lungeşti, Vlădeşti până la Ocnele Mari, încă de acum sute de ani, ceramica era principala ocupaţie a valahilor noştri.

Dar la Ocnele Mari, lucrurile stau altfel. Aici, olăritul este de dinainte de Hristos, de dinainte de Horezu, este un act de început de fiinţare a oraşului sării.

Şi mai e ceva – o legendă care spune că dacii buri din Ocnele Mari au învăţat să facă vase Terra Sigilata. Este o categorie de ceramică romană roşie, de bună calitate. Termenul latin se traduce prin “lut decorat cu mici imagini” (sigilla), fiind vorba despre veselă decorată în relief şi cu suprafaţă roşie strălucitoare. Piesele de acest tip erau imprimate în tipare, la rândul lor decorate prin ştampilare cu sigilla. În Imperiul roman, centrele cele mai importante în producerea de terra sigillata erau ateliere din Italia şi Galia, dar formele şi decorul erau copiate în întreg imperiul, Ocnele Mariinclusiv în Dacia. Unul din aceste centre este chiar satul Olari.

Satul de olari Buda este situat la nici 1 km de centrul oraşului Ocnele Mari, la altitudinea de 454 metri, având aproape 50 de familii.

Principala ocupaţie a locuitorilor acestei zone se centra, până acum câţiva ani, pe pomicultură şi olărit.

Populaţia rămasă este una îmbătrânită, nimeni nu s-a învrednicit să ducă meşteşugul mai departe, cu toate că cei bătrâni îşi doresc să iniţieze în arta olăritului persoane interesate.

Particularitatea principală a oalelor din zona Buda era că se ardeau de două ori, acest lucru conferindu-le o rezistenţă sporită. Din lutul de la Buda, meşterii olari obţineau oale, farfurii, castroane, ulcioare, oale de ţuică, oale de sarmale, oale de nuntă, oale de lapte.

Cei mai pricepuţi olari dintre ei ajungeau să confecţioneze chiar şi coamă de ţiglă pentru casă.

Mergeau prin toate târgurile judeţului, de la Călimăneşti la Olăneşti şi Govora, până de Bâlciul  de Sf. Mărie  de la Mănăstirea Bistriţa.

Aveau un meştesug foarte apreciat, dovada fiind că aceasta ocupaţie s-a transmis din generaţie în generaţie. Multe din exponatele din acest sat se pot vedea la Muzeul Buridava din Ocniţa, fiind donate de persoane binevoitoare.

Fiecare olar avea locul lui de unde îşi procura lutul necesar pentru oale, acesta trebuia lăsat peste iarnă să îngheţe şi apoi, primăvara, se călca în picioare până se obţinea o anume consistenţă.

Se modela cu ajutorul unei roţi de olar, apoi vasele se puneau la uscat pe diverse stative şi se aşezau într-un cuptor de Ocnele Mari2ardere. După prima ardere, se smălţuiau, apoi se introduceau din nou. Se supravegheau în permanenţă, pentru a se obţine o ardere uniformă şi un produs de calitate superioară.

Pentru decorare se folosea săritură, adică zgură de fier de la fierarie, care era măcinată cu ajutorul unei râşniţe şi  cu un nisip cuarţos.

Punctul principal al acestui sat este Biserica din anul 1731, monument istoric,  la care se adaugă Dealurile Castanului şi Ţiganilor.

 Despre Dealul Ţiganilor ştim că ţigani corturari ursari au trecut pe aici,  plimbând urşi prin sate şi ocupându-se cu diverse meşteşuguri. Dealul Castanului se pare că era un loc de întâlnire al măglaşilor care lucrau la ocnele de sare şi circula o legendă în care nişte haiduci şi-au îngropat aurul prin aceste locuri.

Sunt atâtea de povestit despre această zonă, încât trebuie să vă convingeţi singuri şi să îi ascultaţi pe cei de prin partea locului, pe nea Oncel, nea Zota, nea Carjan etc., cărora le mulţumim pentru interesul acordat.

Moara Trăistari de la Ocnele Mari, o istorie de 100 ani

Turiștii care vor să viziteze cele mai frumoase și interesante zone sau edificii din Vâlcea, trebuie să știe că pe teritoriul Ocnelor Mari, în zona Trăistari, până anul trecut funcționa o Moară de măcinat, pe pietre de granit.

Potrivit localnicilor, aceasta moara are o vechime de aproape 100 ani. Prin anul 1920 primul proprietar al morii care a construit-o îl chema Ciolacu.

În anul 1940 a cumpărat-o preotul Antonescu și atunci a construit actuala clădire din moara traistaricărămidă.

Preotul a amenajat și un loc special, un fel de parcare de căruțe, cu un târg unde se adunau localnicii să schimbe o vorbă sau să încheie un adălmaș, o tranzacție care se pecetluia cu un păhărel de țuică.

Nu exista mărturii scrise că în aceasta zonă înainte să fi existat o moară pe apă, cu toate că aceasta se afla în apropierea Pârâului Sărat.
Inițial această Moară de măcinat era acționată de un motor termic, apoi a fost dotată cu un motor electric. Despre motorul cel vechi se știe că avea 200 turații/min și transmisia se efectua cu ajutorul unor curele late.

Grigoroiu, ultimul morarClădirea Morii este compusă din mai multe încăperi, respectiv Camera motorului, Camera morii, Camera pentru depozitat. Pietrele de moară sunt confecționate din rocă de granit cu înălțime de 30 cm, una este fixă și una este mobilă, între ele realizându-se măcinatul cerealelor.

Moara a trecut printr-o serie de schimbări, de la un proprietar la altul. Astfel că, prin
1951, preotul Antonescu a fost obligat să vândă această moară, deoarce în urma unui control, angajatul pe care îl avea nu ar fi dat clienților, bonuri de măcinis.

Tatal lui nea Grigoroiu, cel pe care ne spune povestea, a cumparat moara pe care a deținut-o până în 1962.

În acest an a avut probleme cu regimul comunist care i-a confiscat-o făra nici o explicație și a moarafost condamnat 6 luni de închisoare. Din 1962 moara a fost preluată și gestionata de CAP-ul din Râureni, iar după 1990 a revenit familiei care au ținut-o în viață mai mult ca o mostenire de suflet.
În urma cu ceva timp au fost furate vechiul motor termic și alte componente ale morii din cladire.

Nea Grigoriu este un om în vârstă care nu mai locuieste în Ocnele Mari, dar vrea ca aceasta moară să traiască în continuare. El vrea ca autoritățile locale să transforme Moara Trăistari într-un Muzeu pentru îmbogăți zestrea patrimonială a orașului -stațiune Ocnele Mari și a arăta cum trăiau înaintașii noștri.

Alături de Muzeul Buridava din oraș, care a fost construit pe amplasametul vechii scoli, modernizat și înzestrat cu diverse exponate din gospodările localnicilor, de Salină și de alte vestigii istorice din zonă, Moara Trăistari poate fi o atracție turistică importantă în orașul Ocnele Mari.

Ouă de dinozaur pietrificate la Ocnele Mari

Evident, este o metaforă sau o frumoasă comparaţie, privind frumoşii trovanţi pe care micul orăşel, cel mai vechi din Vâlcea, ni-i oferă.

Astfel, turiştii pot admira un fenomen carstic inedit, trovanţii de la Râpa lui Vazacliu.

Trovanţii de nisip de la Ocnele Mari

În capătul străzii Poieniţa – Ocnele Mari se află Râpa lui Bazacliu.

trovanti1Această formaţiune geologică a apărut de-a lungul timpului şi a ajuns în forma actuală datorită faptului că s-a extras nisip, materie primă pentru fosta Fabrică de cărămidă Căzăneşti. În cadrul acestei formaţiuni se întâlnesc trovanţi de nisip la o anumită înălţime a peretelui, încastraţi vertical – nivel în care s-au revărsat apele de-a lungul milioanelor de ani şi la bază.

Trovanţii de nisip sunt deosebiţi faţă de cei din Dealul Costeştiului şi Valea Gamboaca, pentru că sunt prea puţin sferici, doar cei cu aspect perlat şi la exterior au conglomerate.

Marea majoritate a trovanţilor sunt turtiţi pentru că, în momentul formării lor, au fost supuşi unor presiuni foarte ridicate. Există diverse speculaţii că trovanţii sunt pietre care au suflet, care cresc în diametru de-a lungul timpului sau au proprietăţi paranormale.

Bătrânii locului nu au auzit de asemenea poveşti în zona noastră, deci nu confirmăm această teorie. Interesant este că, în zona Ocnele Mari, se găsesc trovanţi de nisip în 3 situri: Râpa lui Bazacliu, Râpa lui Pripas şi zona Lunca – Dealul Trovanti genericOului, ceea ce situează Vâlcea pe primul loc în România într-un clasament al amplasării trovanţilor.

Mulţumim domnului profesor Gheorghe Ploaie pentru ajutorul acordat şi sperăm ca acest loc să devină un traseu turistic de excepţie în oraşul nostru. Vă invităm să vizitaţi aceste formaţiuni şi să ne comunicaţi impresiile d-voastră.

Evidenţa instituţiilor de cult din oraşul Ocnele Mari

Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (Trăistari) Al. I. Cuza, 176 Cruce 1798
Biserica „Sfântul Gheorghe Domnesc” (Centru) Al. I. Cuza, 49 Cruce 1650 / 1676
Biserica „Sfinţii îngeri”  (Brazi) Al. I. Cuza, 90
Biserica „Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena” Făcăi, 6
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – ruine N Bălcescu, 11 1560 / 1746
Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” Teilor, 6 1793
Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” (Ocniţa) 22 Decembrie, 33 sf. sec. XIX
Biserica „Sfântul Ghe. şi Sfântul Dumitru” (Ţeica) Ţeica, 21 1726
Biserica „Sfântul Ioan Gură de Aur” (Titireci) Goruniş, 31 1577 / 1724
Biserica „Sfântul Nicolae” (Valea Mănăstirii) Sorăt, 26 1558 – 1574
Biserica „Sfânta Treime şi Sfântul Nicolae” (Buda) Buda, 22 1731
Biserica „Sfânta Varvara” (în salină) Pinilor, 33 2009

Strandul Ocnele Mari

Program : Zilnic intre orele 8,00 – 19,00
Tarif Valoare Perioada
Tarif de intrare adulti 6 lei zi
Tarif intrare copii(6-14 ani) 4 lei zi
Sezlong 5 lei pers
Casute 50 lei zi

Bazinul cu apa sarata , avind o concentratie ridicata de sare , este cunoscut si sub denumirea de „Strandul fara fund” , apa izvorind din adincuri .Aici se pot trata reumatismul, afectiunile ginecologice, sau afectiuni ale sistemului osos.

Ca si posibilitate externa de tratament la 1 km se afla punctul turistic Salina Ocnele Mari in care puteti face tratamente pentru o gama variata de afectiuni respiratorii.

Restaurantul propriu va asteapta cu bauturi racoritoare si mancaruri gatite la preturi accesibile. Meniul zilei este la un pret accesibil si contine feluri de mincare pe gustul tuturor.

Cum ajung?
Localitatea Ocnele Mari se afla la 12 km de Rm. Valcea. Pornind din Rm. Valcea se merge catre Horezu si dupa numai 9 km se face dreapta catre Ocnele Mari. In centrul localitatii ,se vireaza dreapta catre strand.

Galerie foto:

Regio.Initiativa Locala.Dezvoltare Regionala
www.inforegio.ro
Investim in viitorul tau! Proiect selectat in cadrul Programului Operational Regional si cofinantat de Uniunea Europeana prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionala.
Continutul acestui material nu reperezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

Copyright 2015 Primaria Ocnele Mari - Ocne.ro