http://www.inforegio.ro/ro/ www.fonduri-ue.ro http://www.guv.ro/ http://www.mdrap.ro/ sigla primaria ocnele mari www.fonduri-ue.ro

Monthly Archives: noiembrie 2016

Lacul fără fund sau lacul cu şerpi blestemaţi din Ocnele Mari

Lacul fără fund sau lacul cu şerpi blestemaţi

În zonă i se mai spune lacul lui Covoi.

Acest lac este situat în zona Goruniş-Lunca, la altitudinea de 411 metri. Mircea Galina, care a împlinit de curând vârsta de 80 de ani,  spune  povestea acestui lac.

Lacul Covoi, până la 1900, era o baltă de peşte, din care se aprovizionau prăvăliile din împrejurimi, iar în timpul iernii se colecta gheaţă pentru diverse gheţării de pe teritoriul localităţii, necesară la conservarea hranei.

O particularitate interesantă este că gheaţa, aici, se tăia atât cu securea, cât şi cu fierăstrăul, în calupi de 30 de centimetri (pusă sub strat de paie) şi apoi se transporta cu carele cu boi  acolo unde se solicita.

lac CovoiGheaţa de aici mergea spre Bucureşti, spre marile restaurante sau hoteluri de pe Calea Victoriei.

Dumitru Buca a cumpărat acest lac de la Covoi în anul 1930 şi îl folosea pentru gheaţa care îi asigura conservarea alimentelor şi pentru peştele proaspăt pentru hanul din zona Ocniţa -Hodorog.

Se comercializau mai multe specii de peşte, din ce îşi aminteşte nea Galina, printre care crap, caras, roşioară, platică etc.

Îşi aminteşte totodată cu nostalgie că, atunci când era mic copil, împreună cu copiii din vecini,  „se dădeau cu troaca pe suprafaţa apei”.

Nimeni nu a reuşit să-i atingă fundul, mai mult, se spunea că acolo, undeva în adâncuri, stă un monstru care produce şerpi, mii de astfel de reptile.

De altfel, toate gospodăriile din zonă sunt pline de şerpi primăvara şi vara, oamenii se trezesc cu ei în grădini, pe cerdac…

„Sunt peste tot, nu sunt periculoşi, dar te sperie când îi vezi printre legume”, spune o localnică.

În timpul celui de-al doilea război mondial, pe când avea vârsta de 9 ani, nea Mircea Galina îşi aminteşte că, fix în mijlocul apei, a căzut un obiect dintr-un avion care zbura la joasă altitudine. Nu a explodat, nici nu a împroşcat apa acest obiect la contactul cu suprafaţa lacului şi nea Mircea crede că erau ceva provizii militare pentru mişcarea de rezistenţă din această zonă.

lac Covoi 1Nimeni nu a îndrăznit să intre în apă să vadă ce este.  Legenda este încă destul de vie.

În imediata apropiere a lacului exista un drum strategic, pe care treceau periodic coloane de soldaţi.

Dumitru Buca a investit ceva bani în lac, a consolidat malurile să nu se surpe şi l-a populat cu papură pentru confecţionarea de rogojini, paporniţe şi diferite împletituri.

Dumitru Buca a vândut lacul lui Ochi Albi, care îl are şi acum în proprietate.

Este un loc superb prin naturaleţea locurilor şi, chiar dacă este proprietate privată, se poate vizita.

Nea Mircea Galina locuieşte în zonă şi vă poate povesti o mulţime de lucruri despre aceste locuri, despre Salina Ocniţa (fost Penitenciar), chiar şi despre perioada în care Gh. Gheorghiu Dej a fost închis aici, şi o mulţime de alte lucruri interesante care merită ascultate.

Cel mai vechi grătar din România are 2000 de ani şi a fost descoperit la Ocnele Mari

Puţină lume ştie că cel mai vechi grătar din România se află la Râmnicu Vâlcea şi are peste 2000 de ani vechime.

Grătarul despre care vorbim este dacic şi a fost descoperit în Buridava, vechea capitală a Daciei lui Burebista.

Piesa este expusă la Muzeul Judeţean de Istorie.

Piesa expusă face parte din patrimoniul Muzeului de Istorie a judeţului Vâlcea, colecţia Arheologie, şi este un cățel de vatră din fier descoperit, în 1967, în situl arheologic Buridava dacică, orașul Ocnele Mari de astăzi, sectorul nordic al așezării civile.

Printre numeroasele piese de acest fel găsite în mediul dacic, acest cățel de vatră este cel mai reprezentativ, datorită faptului că s-a păstrat întreg și că a fost depus în cadrul unui depozit cultic format din 33 de obiecte din fier, el fiind piesa centrală în jurul căreia au fost puse cu grijă celelalte. Se pot observa atât decorul zoomorf dar și mobilitatea acestuia, piesa având picioare și mânere.


Mult mai important este și faptul că nu este o piesă singulară. De obicei, acești căței de vatră se găsesc în perechi, piesa noastră fiind descoperită și împreună cu 7 bare metalice transversale prinse cu capetele în câte o placă. Cel mai probabil, aceste bare, cățelul de vatră și perechea lui formau un grătar mobil de fript carnea și de sprijinit vasele de gătit.


Mai jos, se poate observa un astfel de grătar format din 7 bare transversale și 2 căței de vatră cu o formă asemănătoare cu cea a exponatului nostru.


catel-de-vatraReferitor la bucătăria dacică, în afară de aceste grătare mai mult sau mai puțin complete, în mediul dacic și implicit la Buridava dacică, s-au mai găsit lanțuri cu cremalieră folosite la suspendarea vasului sau grătarului deasupra focului și prinse de o grindă.
De asemenea, din inventarul unei bucătării nu lipseau furcile metalice, cățeii de vatră din ceramică, vasele ceramice sau din metal ce erau folosite la gătit, pietrele de moară de mână și, mai rar, vetrele de foc. Acestea din urmă au fost mai rar conservate, fiind destul de distruse.
Descriere piesă:
Dimensiuni L- 65 cm, H – 35 cm.
Cățelul de vatră are o formă carecteristică și a fost lucrată dintr-o bară masivă cu secțiunea rombică, așezată orizontal și arcuită la ambele capete. Fiecare extremitate este stilizată în formă de cap de taur, cu coarnele elegant întoarse înainte. De bara transversală s-au prins în nituri barele care formează picioarele piesei și ale taurului. Sub aceasta, a mai fost adăugată o bară secundară, fie pentru o stabilitate sporită, fie pentru sprijinirea materialului lemnos.
Ca aspect, piesa noastră are analogii la Salurn, în Tirol, unde s-a descoperit un exemplar datat la sfârșitul sec. II și începutul sec. III dar exemplarul descoperit la Ocnița este mult mai timpuriu. Analogii mai avem la Gurnia, în Austria, dar în mediul celtic.

Ocnele Mari, centru de ceramică al antichităţii unde se producea Terra Sigillata

Când spui ceramică la Vâlcea, evident, toată lumea se gândeşte la Horezu. Sau, prin extensie, la Lungeşti. Aşa a rămas cunoscut în mentalul de azi, că judeţul nostru numără doar 2-3 zone de olărit.

Nu este chiar aşa, judeţul Vâlcea, în ansamblu, a fost un centru de olărit. De la Bălceşti, Zătreni, Horezu, Lungeşti, Vlădeşti până la Ocnele Mari, încă de acum sute de ani, ceramica era principala ocupaţie a valahilor noştri.

Dar la Ocnele Mari, lucrurile stau altfel. Aici, olăritul este de dinainte de Hristos, de dinainte de Horezu, este un act de început de fiinţare a oraşului sării.

Şi mai e ceva – o legendă care spune că dacii buri din Ocnele Mari au învăţat să facă vase Terra Sigilata. Este o categorie de ceramică romană roşie, de bună calitate. Termenul latin se traduce prin “lut decorat cu mici imagini” (sigilla), fiind vorba despre veselă decorată în relief şi cu suprafaţă roşie strălucitoare. Piesele de acest tip erau imprimate în tipare, la rândul lor decorate prin ştampilare cu sigilla. În Imperiul roman, centrele cele mai importante în producerea de terra sigillata erau ateliere din Italia şi Galia, dar formele şi decorul erau copiate în întreg imperiul, Ocnele Mariinclusiv în Dacia. Unul din aceste centre este chiar satul Olari.

Satul de olari Buda este situat la nici 1 km de centrul oraşului Ocnele Mari, la altitudinea de 454 metri, având aproape 50 de familii.

Principala ocupaţie a locuitorilor acestei zone se centra, până acum câţiva ani, pe pomicultură şi olărit.

Populaţia rămasă este una îmbătrânită, nimeni nu s-a învrednicit să ducă meşteşugul mai departe, cu toate că cei bătrâni îşi doresc să iniţieze în arta olăritului persoane interesate.

Particularitatea principală a oalelor din zona Buda era că se ardeau de două ori, acest lucru conferindu-le o rezistenţă sporită. Din lutul de la Buda, meşterii olari obţineau oale, farfurii, castroane, ulcioare, oale de ţuică, oale de sarmale, oale de nuntă, oale de lapte.

Cei mai pricepuţi olari dintre ei ajungeau să confecţioneze chiar şi coamă de ţiglă pentru casă.

Mergeau prin toate târgurile judeţului, de la Călimăneşti la Olăneşti şi Govora, până de Bâlciul  de Sf. Mărie  de la Mănăstirea Bistriţa.

Aveau un meştesug foarte apreciat, dovada fiind că aceasta ocupaţie s-a transmis din generaţie în generaţie. Multe din exponatele din acest sat se pot vedea la Muzeul Buridava din Ocniţa, fiind donate de persoane binevoitoare.

Fiecare olar avea locul lui de unde îşi procura lutul necesar pentru oale, acesta trebuia lăsat peste iarnă să îngheţe şi apoi, primăvara, se călca în picioare până se obţinea o anume consistenţă.

Se modela cu ajutorul unei roţi de olar, apoi vasele se puneau la uscat pe diverse stative şi se aşezau într-un cuptor de Ocnele Mari2ardere. După prima ardere, se smălţuiau, apoi se introduceau din nou. Se supravegheau în permanenţă, pentru a se obţine o ardere uniformă şi un produs de calitate superioară.

Pentru decorare se folosea săritură, adică zgură de fier de la fierarie, care era măcinată cu ajutorul unei râşniţe şi  cu un nisip cuarţos.

Punctul principal al acestui sat este Biserica din anul 1731, monument istoric,  la care se adaugă Dealurile Castanului şi Ţiganilor.

 Despre Dealul Ţiganilor ştim că ţigani corturari ursari au trecut pe aici,  plimbând urşi prin sate şi ocupându-se cu diverse meşteşuguri. Dealul Castanului se pare că era un loc de întâlnire al măglaşilor care lucrau la ocnele de sare şi circula o legendă în care nişte haiduci şi-au îngropat aurul prin aceste locuri.

Sunt atâtea de povestit despre această zonă, încât trebuie să vă convingeţi singuri şi să îi ascultaţi pe cei de prin partea locului, pe nea Oncel, nea Zota, nea Carjan etc., cărora le mulţumim pentru interesul acordat.

Moara Trăistari de la Ocnele Mari, o istorie de 100 ani

Turiștii care vor să viziteze cele mai frumoase și interesante zone sau edificii din Vâlcea, trebuie să știe că pe teritoriul Ocnelor Mari, în zona Trăistari, până anul trecut funcționa o Moară de măcinat, pe pietre de granit.

Potrivit localnicilor, aceasta moara are o vechime de aproape 100 ani. Prin anul 1920 primul proprietar al morii care a construit-o îl chema Ciolacu.

În anul 1940 a cumpărat-o preotul Antonescu și atunci a construit actuala clădire din moara traistaricărămidă.

Preotul a amenajat și un loc special, un fel de parcare de căruțe, cu un târg unde se adunau localnicii să schimbe o vorbă sau să încheie un adălmaș, o tranzacție care se pecetluia cu un păhărel de țuică.

Nu exista mărturii scrise că în aceasta zonă înainte să fi existat o moară pe apă, cu toate că aceasta se afla în apropierea Pârâului Sărat.
Inițial această Moară de măcinat era acționată de un motor termic, apoi a fost dotată cu un motor electric. Despre motorul cel vechi se știe că avea 200 turații/min și transmisia se efectua cu ajutorul unor curele late.

Grigoroiu, ultimul morarClădirea Morii este compusă din mai multe încăperi, respectiv Camera motorului, Camera morii, Camera pentru depozitat. Pietrele de moară sunt confecționate din rocă de granit cu înălțime de 30 cm, una este fixă și una este mobilă, între ele realizându-se măcinatul cerealelor.

Moara a trecut printr-o serie de schimbări, de la un proprietar la altul. Astfel că, prin
1951, preotul Antonescu a fost obligat să vândă această moară, deoarce în urma unui control, angajatul pe care îl avea nu ar fi dat clienților, bonuri de măcinis.

Tatal lui nea Grigoroiu, cel pe care ne spune povestea, a cumparat moara pe care a deținut-o până în 1962.

În acest an a avut probleme cu regimul comunist care i-a confiscat-o făra nici o explicație și a moarafost condamnat 6 luni de închisoare. Din 1962 moara a fost preluată și gestionata de CAP-ul din Râureni, iar după 1990 a revenit familiei care au ținut-o în viață mai mult ca o mostenire de suflet.
În urma cu ceva timp au fost furate vechiul motor termic și alte componente ale morii din cladire.

Nea Grigoriu este un om în vârstă care nu mai locuieste în Ocnele Mari, dar vrea ca aceasta moară să traiască în continuare. El vrea ca autoritățile locale să transforme Moara Trăistari într-un Muzeu pentru îmbogăți zestrea patrimonială a orașului -stațiune Ocnele Mari și a arăta cum trăiau înaintașii noștri.

Alături de Muzeul Buridava din oraș, care a fost construit pe amplasametul vechii scoli, modernizat și înzestrat cu diverse exponate din gospodările localnicilor, de Salină și de alte vestigii istorice din zonă, Moara Trăistari poate fi o atracție turistică importantă în orașul Ocnele Mari.

Ouă de dinozaur pietrificate la Ocnele Mari

Evident, este o metaforă sau o frumoasă comparaţie, privind frumoşii trovanţi pe care micul orăşel, cel mai vechi din Vâlcea, ni-i oferă.

Astfel, turiştii pot admira un fenomen carstic inedit, trovanţii de la Râpa lui Vazacliu.

Trovanţii de nisip de la Ocnele Mari

În capătul străzii Poieniţa – Ocnele Mari se află Râpa lui Bazacliu.

trovanti1Această formaţiune geologică a apărut de-a lungul timpului şi a ajuns în forma actuală datorită faptului că s-a extras nisip, materie primă pentru fosta Fabrică de cărămidă Căzăneşti. În cadrul acestei formaţiuni se întâlnesc trovanţi de nisip la o anumită înălţime a peretelui, încastraţi vertical – nivel în care s-au revărsat apele de-a lungul milioanelor de ani şi la bază.

Trovanţii de nisip sunt deosebiţi faţă de cei din Dealul Costeştiului şi Valea Gamboaca, pentru că sunt prea puţin sferici, doar cei cu aspect perlat şi la exterior au conglomerate.

Marea majoritate a trovanţilor sunt turtiţi pentru că, în momentul formării lor, au fost supuşi unor presiuni foarte ridicate. Există diverse speculaţii că trovanţii sunt pietre care au suflet, care cresc în diametru de-a lungul timpului sau au proprietăţi paranormale.

Bătrânii locului nu au auzit de asemenea poveşti în zona noastră, deci nu confirmăm această teorie. Interesant este că, în zona Ocnele Mari, se găsesc trovanţi de nisip în 3 situri: Râpa lui Bazacliu, Râpa lui Pripas şi zona Lunca – Dealul Trovanti genericOului, ceea ce situează Vâlcea pe primul loc în România într-un clasament al amplasării trovanţilor.

Mulţumim domnului profesor Gheorghe Ploaie pentru ajutorul acordat şi sperăm ca acest loc să devină un traseu turistic de excepţie în oraşul nostru. Vă invităm să vizitaţi aceste formaţiuni şi să ne comunicaţi impresiile d-voastră.

Regio.Initiativa Locala.Dezvoltare Regionala
www.inforegio.ro
Investim in viitorul tau! Proiect selectat in cadrul Programului Operational Regional si cofinantat de Uniunea Europeana prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionala.
Continutul acestui material nu reperezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

Copyright 2015 Primaria Ocnele Mari - Ocne.ro